Cum îi percepem pe alții – PARTEA 1

Cum îi percepem pe alții

Cât de bine crezi că știi să evaluezi oamenii? Cât de repede poți să „citești pe cineva?” 

În mod interesant, cercetările arată că mulți oameni sunt surprinzător de preciși în a prezice modul în care vor interacționa cu cineva pe baza impresiilor inițiale. S-au făcut cercetări fascinante și asupra capacității oamenilor de a judeca competența unei persoane după doar 100 de milisecunde de expunere la fețele lor.

Următoarele principii se aplică modului în care îi percepi pe ceilalți și modului în care te percep alții. Așa cum alții își fac impresii despre noi, și noi ne facem impresii despre ei. 

Procesul de percepție se bazează pe selecția, organizarea și interpretarea informației.

În continuare ne vom concentra asupra modului în care îi percepem pe ceilalți, acordând o atenție specială modului în care interpretăm percepțiile noastre despre ceilalți. 

 

ATRIBUIRE ȘI INTERPRETARE

Sunt sigur că ai un membru al familiei, un prieten sau un coleg de muncă cu care ai diferențe ideologice sau politice. Când apar conversații și dezacorduri inevitabile, poți considera această persoană ca „împotriva ta” dacă ești implicat emoțional în problema dezbătută, sau poți vedea persoana ca „alături de tine” dacă nu ești implicat emoțional. 

În ambele cazuri, percepțiile tale existente despre cealaltă persoană sunt probabil întărite după conversația ta și poți termina conversația gândindu-te: „El/ea nu se va trezi niciodată și va vedea cât de ignorant/ă este! Nu știu de ce mă deranjez să încerc să vorbesc cu el/ea!” 

Situații similare apar în mod regulat și există unele procese psihologice cheie ce afectează modul în care percepem comportamentele celorlalți.

Examinând aceste procese, în special atribuirea, putem vedea cum comunicarea noastră cu ceilalți este afectată de explicațiile pe care le creăm pentru comportamentul altora. 

În plus, vom afla câteva erori comune pe care le facem în procesul de atribuire care duc în mod regulat la conflicte și neînțelegeri.

 

ATRIBUIREA

În cele mai multe interacțiuni, rulăm în mod constant un script de atribuire în mintea noastră, care în esență încearcă să vină cu explicații pentru ceea ce se întâmplă. 

De ce a trântit ușa vecina mea când m-a văzut mergând pe hol? 

De ce este partenerul meu foarte drăguț cu mine astăzi? 

De ce a lipsit colegul meu de la întâlnirea echipei noastre de proiect în această dimineață? 

 

În general, căutăm să atribuim cauza comportamentelor altora unor factori interni sau externi. 

 

Atribuțiile interne conectează cauza comportamentelor de aspecte personale, cum ar fi trăsăturile de personalitate.

Atribuțiile externe leagă cauza comportamentelor de factori situaționali. 

 

Atribuțiile sunt importante de luat în considerare, deoarece reacțiile noastre la comportamentele altora sunt puternic influențate de explicațiile pe care le alocăm. 

 

Imaginează-ți că Roxana și Gabi formează un cuplu. Într-o zi, Gabi devine frustrat și ridică vocea către Roxana. Ea poate considera acest comportament ofensator și chiar să ia în considerare despărțirea de el dacă atribuie cauza atitudinii sale ca fiind partea personalității sale, deoarece trăsăturile de personalitate sunt de obicei destul de stabile și greu de controlat sau schimbat.

 

Pe de altă parte, Roxana poate fi mai îngăduitoare dacă atribuie cauza comportamentului său unor factori situaționali care nu pot fi controlați de Gabi, deoarece factorii externi sunt de obicei temporari. 

Dacă face o atribuire internă, Roxana s-ar putea gândi: „Uau, această persoană este agresivă. Cine știe când își va pierde cumpătul din nou?” 

Dacă face o atribuire externă, s-ar putea gândi: „Gabi este stresat pentru că trebuie să respecte termenele limită la serviciu și nu a dormit bine în ultima perioadă. Odată ce acest proiect se termină, sunt sigur că va fi mai relaxat.” 

 

Acest proces de atribuire este în permanentă desfășurare și, ca și în cazul multor aspecte ale percepției, suntem uneori conștienți de atribuțiile pe care le facem, iar uneori acestea sunt automate și/sau inconștiente. 

 

În această parte a procesului de percepție apar unele dintre cele mai frecvente erori de percepție.

Una dintre cele mai frecvente erori de percepție este eroarea fundamentală de atribuire, care se referă la tendința noastră de a explica comportamentele altora folosind atribuții interne și nu externe.

Exemplu: Te întâlnești cu un prieten imediat după ce primești o amendă pentru parcarea interzisă. Spui: “Nu pot sa cred. Ce om rău. Putea să mă lase în pace!”

În cele mai multe cazuri, cei care parchează ilegal atribuie cauza situației lor răuvoinței agentului de poliție, spunând, în esență, că au primit bilet pentru că ofițerul era o persoană răutăcioasă/rea, ceea ce este o atribuție internă. Oamenii sunt mult mai puțin dispuși să recunoască că ofițerul își făcea doar treaba (o atribuție externă), iar amenda este rezultatul deciziei de a parca ilegal.

Erorile de percepție pot fi, de asemenea, părtinitoare, iar în cazul evaluării auto-folositoare, eroarea funcționează în favoarea noastră. Așa cum avem tendința de a atribui comportamentele altora unor cauze interne mai degrabă decât cauzelor externe, facem același lucru pentru noi înșine, mai ales când comportamentele noastre au dus la ceva de succes sau pozitiv. 

Când comportamentele noastre duc la eșec sau ceva negativ, avem tendința de a atribui cauza unor factori externi. Astfel, prejudecata de evaluare auto-folositoare este o eroare de percepție prin care atribuim cauza succeselor noastre unor factori personali interni, în timp ce ne atribuim eșecurile unor factori externi care nu pot fi controlați. 

Când ne uităm la eroarea fundamentală de atribuire și la prejudecățile de auto-validare, putem vedea că este probabil să ne judecăm mai favorabil decât ar face-o o altă persoană, sau cel puțin mai puțin personal.